Sponzorizat de newsflash.ro
Astronomii europeni au dezvăluit marţi primele imagini realizate de recent lansatul telescop spaţial Euclid, proiectat pentru a descifra secretele materiei întunecate şi energiei întunecate – forţele ascunse despre care se bănuieşte că alcătuiesc 95% din Univers, informează Reuters.
Agenţia Spaţială Europeană, care administrează alături de NASA această misiune cu o durată de şase ani, a spus că sunt cele mai clare imagini de acest fel, care arată abilitatea telescopului de a monitoriza miliarde de galaxii situate la o distanţă de până la 10 miliarde de ani-lumină.
Galerie foto
Imaginile cuprind patru zone ale Universului relativ apropiat, inclusiv 1.000 de galaxii care aparţin masivului roi de galaxii Perseus, aflat la o distanţă de doar 240 de milioane de ani-lumină, precum şi peste 100.000 de galaxii care se desfăşoară în fundal, a precizat ESA.
Oamenii de ştiinţă cred că structuri vaste, aparent organizate, cum ar fi Perseus, s-au putut forma doar dacă materia întunecată există.
”Credem că înţelegem doar 5% din Univers: este materia pe care o putem vedea”, a declarat pentru Reuters directorul ştiinţific al ESA, Carole Mundell, informează Agerpres.
”Restul Universului îl denumim întunecat pentru că nu produce lumină în spectrul electromagnetic normal. Dar îi cunoaştem efectul pentru că vedem efectul său asupra materiei vizibile”, a adăugat ea.
Semnele care indică existenţa unei forţe ascunse exercitate de materia întunecată includ galaxii care se rotesc mai rapid decât s-ar aştepta oamenii de ştiinţă având în vedere cantitatea de materie vizibilă detectată.
Influenţa sa este de asemenea implicată în a atrage laolaltă o parte din cele mai masive structuri din Univers, cum ar fi roiurile stelare şi galaxiile, a precizat Carole Mundell într-un interviu.
Energia întunecată este încă şi mai enigmatică.
Existenţa sa ipotetică a fost stabilită abia în anii 1990 în urma studierii unor stele care explodează, denumite supernove, cercetare care a avut drept rezultat un premiu Nobel în 2011, împărţit de trei oameni de ştiinţă născuţi în Statele Unite.
Mulţumită, în parte, şi observaţiilor realizate anterior de Telescopul Spaţial Hubble, cercetătorii au ajuns la concluzia că Universul nu doar că se extinde, dar şi că ritmul expansiunii se accelerează – o descoperire uimitoare atribuită noului concept de energie întunecată.
Hartă cosmică 3D
După comanda iniţială şi problemele tehnice de început, inclusiv lumina difuză şi probleme de ghidaj, telescopul Euclid va începe de acum să pună cap la cap o hartă 3D care să includă circa o treime din bolta cerească pentru a detecta variaţii minuscule care pot fi atribuite Universului întunecat.
După ce au dobândit perspective noi în ceea ce priveşte energia întunecată şi materia…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.digi-world.tv