Sponzorizat de newsflash.ro
Încă de la primul contact, Realme 12 Pro 5G te impresionează prin aspectul său elegant. Un aspect pe care l-am constatat la toți producătorii chinezi. Cam toate terminalele din jumătatea superioară a gamei pun un accent destul de mare pe calitatea construcției și a materialelor folosite. Direcția este una corectă, prima impresie contează întotdeauna. S-a întâmplat și în cazul acestui terminal. Cum s-ar spune în mod popular, mi-a căzut cu tronc încă de la început.
Are o construcție elegantă, cu linii destul de finuțe. Materialele folosite par a fi de calitate. Așa că per ansamblu, impresia este una de dispozitiv premium. În mod clar terminalul atrage atenția din punct de vedere fizic.
Surpriza plăcută vine însă în momentul în care începi să sapi dincolo de prima impresie. Și aici este al doilea mare merit al dispozitivului. Pentru segmentul său de preț vine cu specificații atractive. Și, așa cum vom vedea în cele ce urmează, performanțe pe măsură. Însă cel mai mult îmi place constanța acestui telefon. Consecvența nivelului de performanțe în toate aspectele esențiale. Dar mai bine să nu mai lungim vorba și să începem să despicăm firul în patru.
Specificații tehnice Realme 12 Pro 5G
Înainte de a ne pune pe analizat diferitele aspecte ale acestui smartphone, ar trebui să știm cu ce avem de-a face. Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Realme 12 Pro 5G:
- Ecran: AMOLED
- Diagonală: 6.7 inchi
- Rezoluție:1080 x 2412 pixeli (fullHD+)
- Aspect ratio: 20:9
- Densitate: 394 ppi
- Rată de refresh: 120 Hz
- Screen-to-body ratio: 90.4%
- Luminozitate de top: 950 niți
- Chipset: Qualcomm Snapdragon 6 Gen 1 (4nm)
- Procesor: octa-core (4 x 2.2 GHz Cortex A78 + 4 x 1.8 GHz Cortex A55)
- GPU: Adreno 710
- Memorie RAM: 8 GB sau 12 GB
- Memorie internă: 128 GB, 256 GB sau 512 GB
- Slot microSD: nu
- Sistem de operare: Android 14 cu Realme UI 5.0
- Cameră foto principală: sistem de trei camere, 50 MP (f/1.8, 26mm, wide, 1/2.0″, PDAF, OIS) + 32 MP (f/2.0, 47mm, telephoto, 1/2.75″, PDAF, OIS, 2x optical zoom) + 8 MP (f/2.2, 16mm, 112˚, ultrawide, 1/4.0″, 1.12µm)
- Cameră foto frontală: 16 MP (f/2.4, 24mm, wide)
- Senzor de amprentă digială: da, integrat sub display
- Acumulator: LiPo
- Capacitate: 5000 mAh
- Încărcare rapidă: da, 67W
- Altele: dual-SIM, certificare IP65, NFC
- Dimensiuni: 161.5 x 74 x 8.8 mm
- Greutate: 190 g
- Construcție: față sticlă, spate plastic, rama laterală metalică
- Culori: Submarine Blue, Navigator Beige
Așa cum se poate vedea, există mai multe combinații posibile de memorii. Noi am testat-o pe cea cu memorie RAM de 8 GB și capacitate internă de stocare de 256 GB. Un sample de culoare Submarine Blue. Un albastru închis, cu accente metalice aurii. O combinație interesantă!
Performanțe decente pentru categoria sa de preț
În momentul în care vedem lista cu…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.mobzine.ro