Sponzorizat de newsflash.ro
Americanii au expus recent argumente importante împotriva gigantului Google, deținut de Alphabet, ceea ce reprezintă, practic, încheierea unei prime etape de prezentare a probelor, într-o luptă judiciară în care se aduc acuzații de încălcarea legislației antitrust, pentru păstrarea monopolului.
Vezi și: Schimbarea de la Google care te va lua prin surprindere. Ce se întâmplă cu funcția de căutare
Cum a evoluat procesul împotriva gigantului, până acum
În cadrul procesului, care a început în data de 12 septembrie, Departamentul de Justiție a încercat să dovedească crearea unui monopol de către Google, dar și abuzul de putere.
Această acțiune, inițiată în timpul administrației Trump, a reprezentat primul din cele patru cazuri menite să sancționeze liderii din domeniul tehnologiei.
Al doilea caz, împotriva Meta, a fost deschis tot în timpul administrației Trump, în timp ce autoritățile antitrust sub conducerea lui Biden au lansat un al doilea caz împotriva Google și unul împotriva Amazon.com.
Vezi și: Ce știe Google despre tine și cum poți afla acest lucru
Google câștigă bine din monopol
Alphabet a raportat, de altfel, un profit net de 19,69 miliarde de dolari pentru perioada iulie-septembrie 2023, în creștere față de 13,91 miliarde de dolari, în aceeași perioadă a anului 2022.
Veniturile pentru acest trimestru au totalizat 76,69 miliarde de dolari, ceea ce, evident, nu este deloc lucru puțin.
În ceea ce privește acuzațiile aduse, s-a susținut că Google deține puterea de a majora tarifele pentru reclame fără a pierde publicitatea, în sine, prezentându-se rezultatele unor experimente realizate de companie.
S-a argumentat, de asemenea că, în ceea ce privește cota de piață, aceasta este de aproape 90% deținută de Google în Statele Unite ale Americii și sugerează că gigantul are puține motive pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor, aceasta fiind o consecință…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe playtech.ro