Opinie despre filmul sovietic “Solaris” (1972)

Ca sa clarific din start, nu sunt promotor al razboiului ruso-ucrainean si nici de partea armatei ruse in mod special. E un razboi pornit de ambele parti – se macelaresc intre ele si acuma.

“Solaris” e un film SF produs in fosta Uniune Sovietica. In 1972, cand URSS era pe culmea culmilor. Filmul e despre calatorii interplanetare, dar sunt doar cateva rachete in film. Doar una, din cele observate.

Solaris e planeta. Cuvantul Solaris in mod normal i-ar duce pe unii cu gandul la Soare, dar se stipuleaza in film ca Solaris ar contine nori si ceata, ceea ce un Soare n-are cum sa aiba.

In jurul planetei Solaris se deplaseaza o imensa statie orbitala. Pe acea statie obisnuiau sa fie zeci sau sute de cercetatori, dar numarul lor s-a redus la doar cativa.

“Solaris” nu e vreun “Star Wars” sau “Star Trek”, filmul sovietic mergand mai degraba pe latura filosofica decat sa dezvolte actiunea, actiune care oricum se desfasoara lent. Unde mai pui ca e un film de aproape trei ore. Imposibil ca unii sa nu se plictiseasca.

Personajul central al “Solaris”, film de aproape trei ore insa cu doar cateva intamplari sporadice, e Chris Kelvin. Cu el incepe filmul de fapt, pe mosia tatalui sau.

Cei doi urmaresc mai tarziu un clip cu o audiere a unui cosmonaut pe nume Henri Berton si caruia i se cer explicatii referitoare la disparitia a doi oameni pe Solaris. De regula, acei oameni de stiinta isi desfasurau activitatea de cercetare exclusiv pe statia spatiala, nimeni altcineva in afara de cei doi nu s-a incumetat sa coboare pe Solaris.

In marturia sa de fata cu un juriu, Berton socheaza cu afirmatia ca Solaris contine proprietatile unui creier viu, ca insasi planeta e alcatuita din materie cenusie. Berton e ridiculizat din cauza declaratiei.

Ulterior, lui Chris Kelvin i se aloca misiunea de a pleca pentru a investiga pe statia orbitala moartea suspecta a unui cercetator. Ajuns acolo, se succed pe acea foarte mare statie spatiala o serie de intamplari…