Sponzorizat de newsflash.ro
![Placi video contrafacute China](https://zonait.ro/wp-content/uploads/2023/07/Placi-video-contrafacut-China-e1689938253590-780x470.jpg)
Plăcile video au fost mai scumpe decât cireșele în perioada în care criptomonedele precum Ethereum valorau o mulțime de bani. Din cauza asta, o mulțime de plăci second-hand vin cu riscuri ascunse, dar chestia pe care am văzut-o recent este și mai și. Poliția chineză a arestat 22 de oameni implicați într-o schemă prin care recondiționau plăci video folosite la minat și le vindeau drept produse noi, sigilate. Arestul a venit după un an întreg de investigații.
Conform agenților de poliție, grupul era împărțit în mai multe echipe. O parte dintre cei implicați aveau ca scop să procure plăcile video, alții trebuiau să le curețe și să le testeze, o parte se ocupau cu ambalatul și lipitul de abțibilduri care făceau plăcile să pară noi, iar ultimii se ocupau de vânzarea acestora. În plus, este o posibilitate ca o parte dintre plăcile astea să fi ajuns și în stocurile unor magazine din Statele Unite ale Americii.
Chiar mă uitam zilele trecute la un video de la Linus Tech Tips. Acesta a cumpărat mai multe plăci video de la producători obscuri, doar că nu le-a luat de pe AliExpress. Plăcile video au fost cumpărate de pe NewEgg, un soi de eMAG pentru hardware din SUA. În video putem vedea că o parte dintre plăci sunt rebrand-uite și majoritatea vin la prețuri puțin cam bune ca să fie reale. Ăsta este doar primul red flag pe care trebuie să-l urmăriți.
Văd și că treaba asta devine un trend destul de periculos prin industria tech. Chiar vă povesteam zilele trecute despre SSD-urile contrafăcute pe care le-a testat der8auer, iar acum asta. Despre procesoare fake am mai vorbit, și pe măsură ce produsele din China încep să invadeze piețele din Europa și SUA, riscul de a cumpăra un produs prost la un preț bun cresc exponențial. Asta înseamnă că va trebui să devenim puțin mai atenți la ce cumpărăm, în special în mediul online.
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe zonait.ro