Sponzorizat de newsflash.ro
Era încălzirii globale a luat sfârşit şi a sosit “era fierberii globale”, a declarat joi secretarul general al ONU, António Guterres, după ce oamenii de ştiinţă au confirmat că luna iulie va fi cea mai caldă lună înregistrată vreodată, relatează The Guardian şi Reuters.
“Schimbarea climatică se manifestă. Este terifiantă. Şi este doar începutul”, a declarat Antonio Guterres, secretarul general al ONU. “Este încă posibil să limităm creşterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius (peste nivelurile preindustriale – n.r.) şi să evităm cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice. Dar numai prin acţiuni climatice dramatice şi imediate”, a subliniat Guterres.
El a făcut aceste comentarii după ce oamenii de ştiinţă au confirmat joi că ultimele trei săptămâni au fost cele mai fierbinţi de la începutul înregistrărilor, iar luna iulie este pe cale să devină cea mai caldă lună înregistrată vreodată.
Temperaturile globale din această iulie au doborât recordurile, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) şi programului Copernicus al UE de observare a Pământului. Acestea au fost determinate de arderea combustibililor fosili şi de gazele cu efect de seră care au stimulat fenomene meteorologice violente. Creşterea constantă a temperaturilor medii globale, determinată de poluarea care captează lumina solară şi acţionează ca o seră în jurul Pământului, a agravat fenomenele meteorologice extreme.
“Nevoia de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră este mai urgentă ca niciodată. Acţiunea în domeniul climei nu este un lux, ci o necesitate”, a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.
Cald pe Pământ ca acum 120.000 de ani
Alţi oameni de ştiinţă au confirmat concluziile OMM.
Karsten Haustein, de la Universitatea din Leipzig, a constatat că în iulie 2023 lumea va fi cu 1,5 grade Celsius mai fierbinte decât media temperaturilor înregistrate în lunile iulie înainte de industrializare. Temperaturile din această lună au fost atât mari, încât oamenii de ştiinţă pot prezice deja că va fi cea mai caldă înregistrată vreodată, chiar înainte de a se termina, a spus el.
Haustein s-a uitat, de asemenea, la estimările privind temperatura globală de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA şi a constatat că luna iulie 2023 va depăşi probabil recordul anterior din 2019, cu 0,2 grade Celsius.
În mod normal, temperatura medie globală pentru iulie este de 16 grade Celsius, inclusiv cu iarna din emisfera sudică. Dar anul acesta, a crescut până aproape de 17 grade Celsius. Mai mult, “s-ar putea să trebuiască să ne întoarcem cu mii, dacă nu cu zeci de mii de ani în urmă, pentru a găsi condiţii la fel de calde pe planeta noastră”, a arătat Haustein. Primele înregistrări climatice, mai…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe www.digi-world.tv