Sponzorizat de newsflash.ro
Chiar dacă nu a fost lansat de multă vreme, iPhone 15 Pro Max deja a ajung în mâinile celor de la DxOMark, autoritatea în domeniu când vine vorba de testarea riguroasă și obiectivă a telefoanelor noi. Și, după tot tam-tamul pe care Apple l-au făcut pe scenă în legătură cu capabilitățile sistemului de camere și cum telefonul lor e cel mai bun, mă așteptam ca noul model să troneze în vârful clasamentului DxOMark de camere. Dar, așa cum ai citit și în titlu, lucrurile nu sunt tocmai așa.
Conform DxOMark, HUAWEI P60 Pro, telefon lansat în prima parte a anului, scoate poze o idee mai bune decât un iPhone 15 Pro Max. Scorul general de mai sus este rezultatul unei medii între mai multe subcategorii, cum ar fi tonul culorilor, stabilizarea și așa mai departe. Și în ciuda faptului că telefonul Apple a setat noi recorduri în multe dintre aceste subcategorii, câteva minusuri notabile și-au spus cuvântul în clasamentul general.
Principalul dezavantaj al lui iPhone 15 Pro Max are legătură cu lipsa unui telefoto pentru zoom mai scurt de 5x. Și în timp ce la 2x senzorul principal reușește să păstreze un nivel ok de detaliu, la 3x și 4x lucrurile stau ceva mai prost. Era de așteptat, ținând cont că vorbim totuși despre un crop pe senzor, nu despre hardware dedicat. Evident, situația stă mult mai bine la 5x, unde intră în scenă noul obiectiv telefoto exclusiv modelului Pro Max.
Problema este că vor exista situații când acel zoom 5x va fi prea mult, chit că saltul de la 3x la 5x va fi folositor și el în destule situații. La capitolul video telefonul celor de la Apple domină clar, doborând recorduri la aproape toate categoriile, excepțiile fiind texturile și artefactele.
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe zonait.ro