Sponzorizat de newsflash.ro
Știm deja că luna septembrie va găzdui prezentarea oficială a lui iPhone 15, însă nu toată lumea este interesată de cel mai nou telefon… mai ales când acesta va fi și mai scump decât generația anterioară. Dar un model care s-ar putea să îi intereseze pe mulți va fi iPhone SE 4, adică al patrulea muschetar din seria de buget de la Apple, iar zilele trecute au apărut și câteva randări cu acesta. Și simt că mă repet, dar știm cu toții care e treaba cu leak-urile astea.
Dacă imaginile pe care le vedem sunt acurate, înseamnă că iPhone SE 4 va face trecerea la un body modern, inspirat de iPhone 12… ori 4S, depinde cum privești lucrurile. Ecranul noului dispozitiv pare că va avea faimosul breton, iar ăsta ar putea fi ultimul telefon de la Apple cu acest feature. Conform insiderilor, producătorul lucrează de zor la camere și senzori pe care să le ascundă sub display.
iPhone 15 are și el ceva de spus în dezvoltarea lui iPhone SE 4, astfel se pare că toate telefoanele pe care le va lansa Apple de-aici înainte vor avea Action Button în locul switch-ului de mut. Dacă nu ați aflat care este treaba cu el, lucrurile stau cam așa: producătorul va lua butonul programabil de pe Apple Watch și-l va integra pe noile telefoane, astfel vechiul switch de sunet va căpăta mai multe funcții, iar utilizatorii pot personaliza modul în care funcționează acesta.
Dacă toate astea se adeveresc, SE-ul din nume nu va mai însemna „Sărak Edition”, ci mai de grabă va fi un soi de telefon pentru cei care nu vor neapărat toate funcțiile de pe un flagship Apple. Și să fiu sincer cu voi, cred că iPhone SE 4 va captiva mai mult clienții decât un 15 Pro Max – de la ăla știi ce primești când dai 1.200€, dar când o mare parte din aceste funcții vin pe un dispozitiv cu 50% mai ieftin, propunerea devine din ce în ce mai greu de refuzat.
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe zonait.ro