Sponzorizat de newsflash.ro
Indicele NASDAQ a avut ieri cea mai proastă zi a anului, iar scăderea cumulată a ultimelor zile este de peste 10% ducând indicele companiilor din tehnologie într-o corecție ce pare abia la început. Și nici nu îți dai seama cărui motiv i se datorează aceste vânzări masive de acțiuni, de la faptul că dobânda titlurilor americane pe 10 ani cochetează cu nivelul de 5%, de la faptul că firmele raportează rezultate bune pe trimestrul al treilea, dar prevăd o încetinire pentru trimestrele următoare sau pur și simplu este un instinct de turmă – vindem întâi că așa e piața și mai vedem apoi ce facem.
Și ceilalți indici ai bursei americane au închis în scădere, dar aceasta a fost mult mai mică. Indicele NASDAQ cuprinde cele mai multe companii din domeniul tehnologiei, și, deși acestea au tras bursa în sus anul acesta (oarecum de înțeles după sell-off-ul de anul trecut, unele precum Meta (META), compania mamă Facebook sau Nvidia (NVDA) și altele scăzând chiar și cu 80% anul trecut), dobânzile ce se mențin la niveluri ridicate au un impact important asupra companiilor din tehnologie ce au o nevoie de finanțare ridicată.
Rezultate bune pentru companiile componente NASDAQ dar previziuni sub așteptări
Așa cum am prezentat ieri, Microsoft (MSFT) a prezentat rezultate bune și a fost cam singura companie din domeniu care a crescut ieri, tractată de veniturile bune ale diviziei de cloud. Alphabet (GOOG), compania mamă Google, a prezentat la rându-i rezultate bune, în creștere, dar cotația a scăzut cu 9% pe seama veniturilor sub așteptări ale aceleiași divizii de cloud, investitorii temându-se că amploarea adoptării inteligenței artificiale de către business-uri nu este cea preconizată.
Pe același motiv au scăzut și producătorii de cipuri, Nvidia, AMD și Texas Instruments cu procente cuprinse între 4% și 5%, estimările pentru ultimul trimestru al anului ale acesteia din urmă, ce produce cipuri de…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe zonait.ro