Sponzorizat de newsflash.ro
Data de 13 august 2023 marchează aniversarea de un deceniu de existență a lui Payday 2. O continuare a fost anunțată în vara lui 2016, însă de-atunci nu s-a mai auzit mare lucru despre ce avea să devină Payday 3. Cu toate astea, proiectul a mers înainte și astăzi am plăcerea să vă povestesc câteva dintre chestiile pe care le-am experimentat în sesiunea de Closed Beta la care am participat acum câteva zile.
O să încep cu ceea ce este evident: dacă ai jucat Payday 2, nu o să ai foarte mari probleme să te obișnuiești cu Payday 3. Cele două jocuri sunt similare și înțeleg decizia echipei de dezvoltare de a păstra elementele care au făcut jocul precedent atât de bun. Dar la prima impresie, cele două jocuri sunt prea similare, deși în anumite aspecte, sunt fundamental diferite. Ceva în legătură cu atmosfera jocului m-a făcut să mă simt de parcă l-am jucat deja câteva zeci de ore. Poate este și nivelul pe care l-am jucat în acest Closed Beta, care seamănă izbitor cu un heist din Payday 2.
Și nu e doar atmosfera de vină aici, ci și modul în care se prezintă Payday 3 din punct de vedere vizual. La baza acestui proiect stă Unreal Engine 4, doar că în 2016 era încă potent. La șapte ani distanță, lucrurile s-au mai schimbat, a ieșit UE5 între timp și jocurile moderne au impus un alt standard de grafică. Iar în ciuda tuturor schimbărilor, Payday 3 nu arată diferit față de jocul precedent. Într-adevăr, texturile sunt mai curate și iluminarea mai bună, personajele arată mai bine și fizica este mai realistă; dar în timpul acțiunii, adică în 80% din timp, nu am sesizat vreo schimbare drastică.
Bine, deciziile astea vor ajuta studioul în viitor pentru că Payday 3 este gândit ca un joc cu o durată de viață prelungită. Atât de mult privesc în viitor dezvoltatorii, încât știm deja că vor să facă trecerea pe Unreal Engine 5 la un moment dat. Deci potențial de dezvoltare există pentru…
Sponzorizat de newsflash.ro
Citeste continuarea pe zonait.ro