Alan Wake II Review: prizonier între lumi

Am fost un fan al primului Alan Wake, pe care l-am jucat chiar în primăvara lui 2010, atunci când a fost lansat inițial pentru Xbox 360, și l-am reluat doi ani mai târziu, când Remedy Entertainment l-a lansat și pentru PC. Plus cumpărat imediat ce a apărut în ediția Remastered, relativ recent. Și asta pentru că jocul inițial, acea dilemă a lui Alan Wake cu iz de Twin Peaks și muzică rock, mi-a mers la suflet, chiar dacă nu am rezonat în totalitate cu viziunea celor de la Remedy. Logic că, în aceste condiții, Alan Wake II se afla undeva sus în lista de jocuri pe care abia așteptam să le parcurg anul acesta. Totuși, după ce finalizarea jocului, cu toată îngăduința de care sunt capabil, mărturisesc că Alan Wake II nu este jocul pe care l-am așteptat mai bine de 13 ani.

Între joc și film de artă

Să o luăm cu firul narativ, pentru că aceia dintre noi care am trecut prin drama lui Alan Wake din primul joc muream de nerăbdare să aflăm cum a scăpat scriitorul din „întunericul” în care se afundase. Și afli… sau nu. Nu îmi este încă foarte clar. Și asta pentru că Alan Wake II, în loc să fie o continuare, o completare a poveștii inițiale, încearcă să meargă într-o direcție diferită.

Secvențele de gameplay… sau mai bine zis secvențele în care tu controlezi personajul principal sunt deseori întrerupte de filmări live action, de unele scene bruște cu fețele diforme ale unor personaje (care ar trebui, chipurile, să te sperie), de momente artistice când Alan Wake doar stă și butonează la mașina sa de scris, înșiruind o serie de descrieri și argumente demne de un Sadoveanu ceva mai puțin predictibil, însă la fel de plictisitor.

Apoi ritmul în care se desfășoară acțiunea este extrem de lent, începutul jocului ridicând alte întrebări față de cele puse deja de primul titlu din serie, iar răspunsurile, atunci când sosesc, o fac muuuult prea greoi și târziu. Te plimbi,…